Cele mai frecvente cauze ale durerilor articulare și musculare sunt artrita și artroza, boli care provoacă simptome dureroase destul de intense, care pot fi contracarate în cel mai bun caz prin terapiile disponibile în prezent.
Atunci când articulațiile nu mai funcționează bine și intră în artrită sau artroză, și indiferent de procesul care le provoacă, cea mai probabilă consecință este imobilizarea progresivă. Din punct de vedere clinic, acest lucru se traduce prin pierderea funcției, adică pierderea progresivă a capacității de a desfășura activități zilnice normale în mod independent, o calitate a vieții scăzută și un risc crescut de a dezvolta alte boli legate de o stare de sănătate compromisă. Prevenirea acestei stări de fapt și evitarea pierderii funcției reziduale este posibilă; terapia și reabilitarea sunt instrumentele fundamentale aflate la dispoziția pacientului și recomandate de ghiduri.
Mai multe studii științifice au încercat să stabilească care dintre numeroșii factori de risc posibili sunt cei mai strâns asociați cu pierderea funcției. Cei mai frecvent asociați par a fi, în primul rând, alte boli concomitente, în special diabetul, accidentul vascular cerebral și pierderea capacității vizuale la nivel organic, depresia și declinul cognitiv la nivel mental, cu o incidență ușor de înțeles la vârsta a treia.
Cu toate acestea, factorul de risc cel mai larg reprezentat este lipsa exercițiului fizic riguros, adică o activitate fizică desfășurată cu metodă și bine definită calitativ și cantitativ. Marea majoritate a pacienților observați care și-au văzut deteriorate capacitățile fizice nu au făcut deloc exerciții fizice, sau cel puțin nu într-o măsură semnificativă.
Prin urmare, una dintre recomandările cele mai subliniate este aceea de a practica o activitate fizică, indiferent de terapia sau de managementul definit pentru boală. Numeroase studii au evaluat efectele exercițiului fizic, înțeles ca mișcare a corpului care implică o cheltuială de energie și care se articulează în mișcări repetate, structurate și planificate, cu scopul de a îmbunătăți și menține bunăstarea fizică. Rezultatul general a fost acela de a obține beneficii la diferite niveluri: îmbunătățirea funcției fizice, un mai bun control al durerii și niciun efect negativ asupra evoluției afecțiunii.
Cu toate acestea, aceste dovezi nu sunt însoțite de o realitate congruentă a pacienților care participă sau urmează programe de activitate fizică. O confirmare suplimentară a acestui lucru a venit dintr-o recenta analiză a subiectului publicată în revista Best Practice and Research Clinical Rheumatology: cea mai bună strategie este în continuare fizioterapia, dar pot funcționa și alte abordări fără exerciții fizice.
Cercetătorii de la Departamentul de fizioterapie de la Kings College London au trecut prin filtrul rezultatelor care pot fi obținute în artroză și în bolile reumatice cu o gamă largă de metode, altele decât fizioterapia, dar pornind de la faptul că exercițiile fizice ghidate de terapeut reprezintă cel mai bun mijloc de ameliorare a durerii și de îmbunătățire a funcției articulare la un cost acceptabil.
Toate celelalte tehnici nu se pot lăuda cu aceeași cantitate de date în favoarea lor: În artroză (dar nu și în poliartrita reumatoidă) s-au găsit totuși dovezi pozitive pentru termoterapie, care constă în creșterea sau scăderea temperaturii la nivelul țesuturilor și articulațiilor afectate de durere (care poate fi realizată cu diferite instrumente, printre care TECAR, hipertermia, criotermoterapia… sunt deosebit de eficiente), iar în artroză, poliartrită reumatoidă și osteoporoză, pentru stimularea electrică neuromusculară transcutanată (TENS), pentru care există dovezi certe de eficacitate.
Concluzia este însă că „cea mai eficientă abordare fizioterapeutică necesită un angajament în ceea ce privește modificarea stilului de viață, mișcarea, controlul greutății”.